Tunisia - Transportul

(Pagini) > > > Transportul

Înspre şi dinspre

Prin agenţiile de turism

Zeci de agenţii de turism oferă călătorii in Tunisia. Oferta este foarte variată- de la cele mai ieftine „last minute“ până la excursii de lux. Prin agenţiile de turism, puteţi beneficia de zboruri charter, dintre care marea majoritate vă transportă foarte aproape de locul de destinaţie. Agenţia de turism este bineînţeles, aceea care organizează şi transferul de la aeroport la hotel.

Transportul individual cu avionul

Cel mai rapid mijloc de transport spre Tunisia este avionul. Puteţi utiliza cursele regulate sau locurile rămase libere pe unele curse charter şi care, pe timpul verii, se vând prin agenţiile de turism. Zboruri regulate oferă de exemplu, transportatorul aerian naţional Tunisair sau companiile Alitalia, Air France şi altele.

În afară de Tunis, alte aeroporturi internaţionale se găsesc la Monastir şi Djerba, dar aici zboară mai ales cursele charter menţionate anterior.

Transportul maritim

Dacă preferaţi să călătoriţi pe uscat şi pe apă, puteţi încerca rutele care pornesc din câteva porturi europene. Linii regulate de transport maritim pleacă din portul francez Marsilia, sau din porturile italiene Napoli, Genova şi Palermo. Din Sicilia, vapoarele pleacă din Trapani. Pe timpul verii puteţi ajunge în Tunisia şi din Malta.

Transportul terestru

În Tunisia, la fel ca şi în cea mai mare parte a Europei, se conduce pe dreapta. Şoselele sunt în stare foarte bună, însă în întreaga zonă sudică, nu e bine să mergeţi cu altceva decât cu maşini de teren.

Automobilul

Închirierea pe plan local este cea mai convenabilă variantă. Automobilele de închiriat sunt în stare bună, iar costul pentru o săptămână este în jur de 500 dinari tunisieni. Carburantul costă aproximativ 0,43 dinari tunisieni/litru.

Transportul urban

În Tunis circulă autobuze şi tramvaie. În alte localităţi, singurul mijloc de transport este taxiul galben. Într-o maşină pot călători maxim 3 persoane. Aveţi grijă să alegeţi un taxi cu aparat de marcat.

Autobuzul

Liniile de autobuz sunt bine dezvoltate şi ajung în majoritatea locurilor importante. Serviciile oferite de acestea sunt de calitate. Pe traseele importante este aer condiţionat, uneori chiar în exces, de aceea este bine, pentru siguranţă, să aveţi la dumneavoastră un pulover călduros. Pe timpul verii şi de sărbători autobuzele sunt supra-aglomerate.

Taxi la comun (Louage)

Este vorba despre taxiuri folosite în comun. Cele mai multe sunt maşini albe cu dungã roşie. Circulă între majoritatea localităţilor mari şi şoferii strigă direcţia traseului. Iau 5-7 persoane şi pornesc de îndată ce se umple maşina, de obicei neaşteptându-se mult.

Ultimele curiozităţi...

12.06.2012 Tatuajele cu henna
22.02.2012 Scrierea arabă
19.10.2011 Malouf

Ultima discuţie...

04.12.2011 Excursii in Tunisia

Ultima fotografie...

întărituri
apus de soare
plajă tunisiană
cum se trăieşte
casă în Tunisia